Oferte de Valentine’s Day! Ataman, Merlot – Crama Hamangia, un roșu delicat și expresiv.

ataman-merlot-bacania-verde

De-abia ce au trecut sărbătorile de iarnă că Bacania Verde se pregătește din timp pentru alte sărbători – cele ale iubirii din februarie și cele ale celebrării femeii din martie. Ba chiar și pentru Paște! Așa că ne-am pus pe creat pachete de cadou și propuneri de vinuri și gurmanderii.

De azi, avem în prezentare, inclusiv toată luna februarie, un vin roșu, dar suplu și de băut ușor, potrivit la cine în doi, dar și cu familia și prietenii – Merlot din gama Ataman, de la Crama Hamangia. Dacă o să vă placă descrierea lui și noi credem că vă  va face poftă sau veți vrea să îl dați cadou, îl puteți comanda de aici.

Pentru că, așa cum se spune și în descrierea vinurilor cramei, vinul are legătură cu gândurile, de cele mai multe ori, le scoate mai ușor la suprafață. Așa că am ales acest Ataman să vă fie un bun însoțitor la masă.

Micuța cramă de la marginea Deltei spune o poveste frumoasă, te poartă în locuri liniștite, încărcate de poezie și visare, de care ar avea nevoie acum gânditorul modern. De aceea, a creat vinuri adresate consumatorului de azi care caută, din când în când, o evadare din freamătul vieții sociale. Poate cu gândurile sale, poate cu partenerul, poate cu familia.

Dar haideți să vedem cum este acest Merlot. Este un roșu expresiv, cu un prim nas de vanilie, urmat de note fructate și vegetale. Este rotund în gust, rămânând foarte prietenos pe tot parcursul degustării lui. Taninurile sunt moi, catifelate. Iar pe postgust, rămâne lung, ceea cea înseamnă că are acea expresivitate despre care vorbeam și personalitatea lui.

Pachete cadou Valentine’s Day

Este un vin versatil care se potrivește unei varietăți mari de preparate, de la mezeluri crud uscate (ghiudem, babic), brânzeturi maturate și aperitive, tarte și quiche-uri cu brânză, cu ciuperci, cu carne, la fripturi din vită și porc.  Iar idei de mezeluri crud uscate și brânzeturi savuroase găsiți din plin pe BacaniaVerde.  Ce vedeți în poză este o sugestie de pachet cadou.

Și ca idee, dacă nu știți ce e Atamanul, Crama Hamangia ne spune că este conducătorul unei echipe de pescari, iar acest vin este făcut în cinstea celor care știu/vor să se orienteze pe cursul vieții.

Care, își duc barca mai departe în siguranță, fie că acesta nu este tocmai o barcă, ci poate familia, prietenii sau echipa cu care lucrează. Celor care știu când este cazul să tragă mai tare, dar și când e nevoie să se oprească și să se liniștească la un pahar cu vin.