Vinul.ro organizează la Constanța, între 14-16 iunie, la Hotel Ibis Constanta, evenimentul ”Vinul.ro și bucate dobrogene”, care va cuprinde concursul de vinuri dobrogene (14 iunie, eveniment privat) și două zile de expoziții pentru public, cu acces gratuit, în care vor putea degusta vinuri locale și produse tradiționale din Dobrogea. Accesul publicului este gratuit si permis in zilele de 15 și 16.
Evenimentul este unul complex și se înscrie în seria de preparative pentru sărbătorirea Zilei Naționale a gastronomiei și vinurilor din România, consfințită prin Legea 79 / 2019 (prima duminică din luna octombrie, în fiecare an), și își propune să concentreze atenția opiniei publice din regiunea Dobrogei, ca și din întreaga Românie – și nu numai – asupra diversității și bogăției acestui patrimoniu al regiunii.
Vor expune produse agricole și preparate specifice mici producători agricoli și crame valoroase din zonă, iar reprezentanți ai presei de profil sau generaliste vor reflecta acest eveniment la nivel național. Cu o zi înainte de deschiderea expoziției, va avea loc concursul de vinuri regionale, ale cărui rezultate vor fi anunțate public la conferința de presă. Sâmbătă, după anunțarea rezultatelor concursului și conferința de presă, vom avea lansări de carte, show-uri culinare, proiecții de film.
Reprezentanți ai unor crame valoroase vor spune – și vor exemplifica prin degustare – povestea podgoriilor străvechiului tărâm al vinurilor dobrogene: Alira, Alcovin Măcin, Crama Histria, Domeniile Ostrov, Domeniul Bogdan, Via Viticola Sarica Niculițel, Crama Delta Dunării.
Va avea loc, cu aceeași ocazie, o proiecție de film documentar despre Dobrogea și o expoziție de cărți despre gastronomie, vinuri și istorie a gastronomiei tradiționale românești. (autori: Cezar Ioan, Cosmin Dragomir, Cătălin Mahu, Adriana Popescu).
Programul complet al evenimentului:
VINERI, 14 IUNIE (activități rezervate specialiștilor și invitaților speciali):
ORA 12.00 – 15.00: concurs de vinuri
Ora 20.00 – 23.00: Cina dobrogeană Domeniile Bogdan & Carmen Paraschivescu
Trei preparate culinare dobrogene în asociere cu vinurile cramei Domeniile Bogdan
SAMBATA, 15 IUNIE (activități deschise publicului larg, cu acces gratuit):
ORA 12.00 – 18.00: EXPOZIȚIE CU DEGUSTARE DE VINURI DOBROGENE ȘI BUCATE TRADIȚIONALE ȘI IDENTITARE, MULTIETNICE ALE COMUNITĂȚILOR DIN DOBROGEA
Program
12.00 – 12.30 Prezentare Dobrogea Grup și degustare la stand
12.30- 13.00 Lansare carte Foodbloggers Guide into Romanian Treasures
13.30-14.30 Conferință de presă & anunțarea rezultatelor Concursului de vinuri dobrogene
14.30- 15.30 Show Culinar Dobrogea Grup, sustinut de Carmen Paraschivescu, www.GardaCulinara.ro
15.30 – 16.00 Prezentare de produse naturale, de casă, „Moș Iosif”
16.00 – 18.00 degustari si prezentari vinuri & food
DUMINICA, 16 IUNIE (activități deschise publicului larg, acces gratuit):
ORA 12.00 – 16.00: EXPOZIȚIE CU DEGUSTARE DE VINURI DOBROGENE ȘI BUCATE TRADIȚIONALE ȘI IDENTITARE, MULTIETNICE ALE COMUNITĂȚILOR DIN DOBROGEA
Program
12.00 – 13.00 PREZENTĂRI ȘI DEGUSTĂRI „Experiențe Dobrogene” & „Țăranii Dobrogeni”.
Slow Food Dobrogea, prin Raluca Vasile, lider convivium si Carmen Paraschivescu, va evalua si va acorda recomandari speciale restaurantelor cu specific local, cramelor dobrogene si producatorilor locali sustenabili, conform criteriilor Slow Food pentru calitatea gustului, trasabilitate si soiuri locale.
13.00 – 14.00 Pairing food and wine – Asociere de produse gastronomice locale cu vinuri dobrogene – 3 vinuri recomandate pentru 3 preparate culinare
Prezintă Adriana Popescu, reprezentant Vinul.Ro, somelier și blogger de specialitate food & wine.
Concursul Vinuri și bucate dobrogene inițial de @vinul.ro cu sprijinul Slow Food Dobrogea ne-a adus in fata cateva descoperiri si revelații dobrogene in materie de soiuri locale, trasabilitate in producția mică artizanală, vinuri biodinamice și soiuri locale precum Babeasca neagră, Fetească neagra , aligote sau crâmpoșie , trandafiri marocani aclimatizați la Cobadin, prima atestare de produse tradiționale de branzeturi de capra Picurarlu din Stejaru și suberekul tătărăsc autentic cu carne de vita sau oaie de la Jade Oriental Café.
Ghiudem, Babic , pastramă de curcan, vita și rata de la Moș Iosif sau kavarma de la Kadyr House
Slow Food Dobrogea va recomanda cu încredere următoarele produse și producatori locali Dobrogeni confirm criteriilor #slowfood, hrana buna pentru sănătate, curată și la un preț decent și corect:
Băbeasca neagră rosu si rosé, aligote și Fetească regală -La Sapata Cramele Delta Dunarii
Fetească neagra rosé Mirachi/Ammos -crama Histria
Naiada Crâmpoșie – Cramele Ostrov
Fetească neagră-Alira
Cuvee Cristian-muscat otonel și Riesling și Fetească Neagră -Cramele Bogdan
Picurarlu din stejaru-branzeturi murate in mirodenii
Dulceața și sirop de trandafiri Gradina lui Dumbrava
Restaurant cu specific tătărăsc din Constanta: Jade
https://www.facebook.com/pg/SlowFoodDobrogea/photos